Vecinul, adică fostul vecin, de la opt era beţiv notoriu… Se îmbăta în fiecare zi, se culca şi, când se trezea, voia aspirină. Probabil îl durea capul. Şi atunci îi trimitea pe gemeni pe la uşile vecinilor să ceară aspirină, indiferent că era 4 dimineaţa, 3 după amiaza ori 11 noaptea.
În ziua aceea cred că era a n’nşpea oară când mă trezea din somnul de după amiză. Buuuun! L-am întrebat pe copil de ce vrea tatăl lui aspirină. Mi-a răspuns că-l doare capul. “Îl lecuiesc eu!…” mi-am spus în gând. Am luat două tablete de ciocolax, le-am rupt în patru, le-am pus în şerveţele separate şi i-am spus copilului că sunt nişte medicamente noi împotriva durerii de cap… I-am mai spus să bea una acum, imediat, a doua după o oră şi, dacă se poate, cu puţină apă călduţă.
La vreo trei zile mă întâlnesc cu nevastă-sa şi-o întreb cum se simte vecinul şi dacă i-a trecut capul… Mi-a răsouns că da! capul i-a trecut, dar că de câteva zile nu a mai fost la serviciu că are diaree!… 
Am rezolvat-o… De atunci niciodată, cât am mai locuit în blocul acela, nu a mai trimis copiii după aspirină…
Aaaaaaaa, vecinul… – Reală
Subscribe / Share
Article by Holotiuc Silvia
Authors bio is coming up shortly.
Viata e ca o cafea buna
Un grup de oameni de succes in apogeul carierei lor, toti avand joburi si pozitii de vis, masini si case au facut o vizita unui fost profesor din facultate. Discutia a alunecat treptat spre cat de stresanta si obositoare e viata zi de zi.
Profesorul i-a intrebat daca vor sa bea o cafea buna si s-a intors din bucatarie cu vas mare plin cu cafea si o multime de cesti. Unele erau din portelan fin, altele din sticla, plastic, unele aratand normal, altele foarte delicate si scumpe, unele cu insertii aurite, altele cu toarta ciobita, si i-a rugat pe fiecare sa se serveasca.
Cand toti aveau cate o ceasca de cafea in mana profesorul le-a zis : Daca ati observat fiecare dintre voi a pus cafea in cate o ceasca scumpa si fina lasand cestile simple si ieftine goale pe masa. E normal sa vreti ceea ce e mai bun in viata, dar tocmai asta e sursa problemelor si a stresului pe care il aveti zi de zi.
Nu conteaza ce ceasca ai ales, cafeaua are acelasi gust. Ceasca nu adauga nici o calitate cafelei. In cele mai multe cazuri o face doar sa fie mai scumpa sau in alte cazuri nu putem vedea ce e de fapt inauntru. Ceea ce ati vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceasca si totusi inconstient ati ales cele mai scumpe si bune cesti. Si apoi ati inceput sa va uitati la ceasca celuilalt gandindu-va ca e mai frumoasa decat a voastra.
Viata e ca o cafea buna : jobul, banii, cariera, masina, casa, hainele, pozitia in societate sunt cestile. Doar ne ajuta sa ne traim viata, dar nu sunt VIATA. Hainele pe care le avem, pozitia in societate si banii nu inseamna viata. Doar ne ajuta sa traim viata.
Nu definesc ceea ce inseamna viata. Din contra majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidiosi pe altii care au mai mult si nu reusesc sa se bucure de ceea ce au.
Cateodata concentrandu-ne doar pe ceasca, uitam sa savuram cafeaua.
Savurati cafeaua, nu cestile! cei mai fericiti oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai feiriciti oameni stiu sa se bucure cat mai mult de ceea ce au, acolo unde au, in momentul prezent. Ei fac viata sa fie frumoasa.
“Primita pe mail”
Învăţaţi să apreciaţi conţinutul şi nu vă lăsaţi amăgiţi de ambalaj…
Murim ca maine… de Magda Isanos
E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, in vreme ce vom putrezi.
Atata soare, Doamne,-atata soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare…
Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.
Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
cand viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate
si celalalt – si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.
“Cum reactioneaza oamenii la cutremur”? Idioata intrebare pusa pe RTV acum doua minute…
Un copil de 4 ani s-ar bucura enorm ca vede lustra clatinandu-se (s-a întâmplat la cutremurul din 1977; băiatul vecinilor) dupa care s-ar apuca de urlat, in bratele tatalui, ca mai vrea o data… Mai vrea sa se clatine lustra, adica… Si asta in timp ce noi fugeam pe scari, la vale, de teama… Bine ca n-au fugit scarile cu noi, atunci…
Sa fie oare adevarat ca şi jurnalistii au scoala? Si daca au, toti au absolvit USH?
si se mai mira lumea